Pe platoul de pe vârful Găina se organizează anual celebrul târg de fete.

Muntele Găina

Târgul de fete - Găina

Google Static Map

Coordonate GPS:
46.35257 N, 22.76134 E

În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, se organizează, din vremuri străvechi, "Târgul de fete de la Găina". Această manifestare etno-culturală a fost menționată prima dată în documente în 1816. Desfășurarea târgului are loc într-o frumoasă poiană, la altitudinea de 1467 m. Acolo se adunau locuitorii din diferite văi ale Apusenilor pentru a-și schimba produsele. Târgul a făcut posibilă întâlnirea și căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, evitându-se astfel încrucișările dintre rudele apropriate.

Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoți care veneau acolo în acest scop. Ceremonia era însoțită de cântece și jocuri cu "strigături", iar fetele "se luau", nu se cumpărau.

Astăzi Târgul de fete de la Găina s-a transformat într-o mare sărbătoare folclorică, la care își dau concursul locuitorii din zona Munților Apuseni, din județele apropiate și chiar din ținuturi mai îndepărtate ale țării. Pregătirile se fac cu câteva zile înainte, iar plecarea spre munți se face în jurul orei patru dimineața. Deschiderea o fac vestitele tulnicărese de la Avram Iancu, după care urmează programul artistic al participanților care durează până spre seară.

Pentru turiști târgul oferă și produse artizanale specifice zonei: tulnice, vase de lemn pirogravate, ceramică de Bihor și Zărand, unelte de lemn, țesături populare de casă și produse culinare

Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Cătălin Lucan Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci
Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Cătălin Lucan Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Cătălin Lucan Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Cătălin Lucan Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Hám Péter Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Hám Péter Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Cătălin Lucan Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Costel Vasilescu Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Cătălin Lucan Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Costel Vasilescu
Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Emil Cuc Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Costel Vasilescu Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Costel Vasilescu Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Costel Vasilescu Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci
Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Emil Cuc Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Emil Cuc Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Emil Cuc Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Emil Cuc Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Emil Cuc
Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Dan Clinci Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina , Foto: Emil Cuc 2019. 20-21 iulie

Concursurile, spectacolele și focul de artificii vor fi duminică

Posibilități de cazare în zonă:

Vidra 8 km Vadu Moților 24 km Albac 30 km Scărișoara 43 km Gârda de Sus 46 km Arieșeni 55 km Harta interactivă a drumului DN75

Share Targul de fete de la Gaina, Muntele Gaina (DN75 Lunca-Turda)

Facebook Twitter LinkedIn