Iași este reședința județului Iași și are 290.422 de locuitori.

Iași

Iași, Palatul Culturii

Google Static Map

Coordonate GPS:
47.15725 N, 27.58699 E

Palatul Culturii, este clădirea emblematică a Iașului. Aici în secolul al XV erau niște curți domnești, peste ruinele căruia, în 1804-1806, prințul Alexandru Moruzi a construit Palatul Domnesc, după planurile arhitectului Johan Freywald. După 1862 Palatul Domnesc a devenit clădire administrativă.

După mai multe incendii și cutremure palatul a fost reconstruit, s-au păstrate doar unele ziduri. Lucrările efectuate după planurile arhitectului I.D. Berindey, au durat 19 ani (1906-1925), fiind întrerupte în timpul I. Război Mondial. După inaugurare a devenit Palat Administrativ și de Justiție.

Sălile tribunalului, gândite și construite cu gust, au fost amenajate după moda vremii. Clădirea oferea casă și salariaților, inclusiv președintelui tribunalului. Din păcate, după 1977 a dispărut totul, palatul devenind muzeu de stat. Intrarea în palat este sub turnul cu ceas, înalt de 55m.

Decorațiunile cu vitralii, ale holului de onoare cu boltă, au fost realizate în două etape. În prima etapă, numită epoca lui Carol I (1866-1914), stilul este preponderent neoclasic, în timp ce în epoca lui Ferdinand I (1914-1927) predomină stilul barocă și Art Nouveau.

Astăzi, clădirea cu 298 de încăperi găzduiește Complexul Național Muzeal Moldova. Se poate vizita

Palatul Culturii, Iasi, Foto: Deák Zsolt Palatul Culturii, Iasi, Foto: Mihai Neagu
Palatul Culturii, Iasi, Foto: Florin Arjocu Palatul Culturii, Iasi, Foto: Deák Zsolt Palatul Culturii, Iasi, Foto: Victor Bulat Palatul Culturii, Iasi, Foto: Florin Arjocu Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Cultural Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Bogdan Apostoaia
Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii
Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca
Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii
Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Palatul Culturii Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca Palatul Culturii, Iasi, Foto: Mihai Neagu Palatul Culturii, Iasi, Foto: Mihai Neagu Palatul Culturii, Iasi, Foto: Dan Luca

Share Palatul Culturii, Iasi

Facebook Twitter Google Digg Reddit LinkedIn Pinterest StumbleUpon Email Tumblr