DN57 este un drum pe malul Dunării cu o lungime de 201 km și stăbate județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți.

DN57

Drumul DN57 Orșova-Moravița

Google Static Map

DN57 este un drum național ce șerpuiește de-a lungul Dunării și leagă Orșova de Moravița. După Orșova urmează cea mai spectaculoasă parte a traseului: Cazanele Mici și Cazanele mari ale Dunării, zona în care Dunărea traversează Munții Banatului și ajunge la cea mai îngustă secțiune de pe teritoriul României la doar 180m. După Eșelnita, ajungem la podul peste golful Mraconia, unde ne atrage privirile stânca cu chipul lui Decebal. Zona se recunoaște și după mașinile parcate și tarabele micilor comercianți. După câțiva metrii apare mănăstirea Mraconia.

Ieșim din zona cheilor și ajungem la Cazanele Mari și localitatea Dubova. După o zonă în care drumul se depărtează de Dunăre, și trece de câteva curbe mai strânse, revine pe malul Dunării. La Șvinița se văd rămășițele a trei turnuri în apă, la Drencova ruinele cetății Dranko, iar înainte de Coronini, pe malul sârbesc al Dunării se zărește cetatea de la Golubac. Drumul până la Moravița este plin de obiective turistice, pe care le puteți accesa de pe harta drumului DN57

Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Barátky Félix Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR
Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Roxana Pakai Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Zsembery Ágoston Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Parcul Natural Porțile de Fier Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Hám Péter Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Lucian Daniliuc
Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Hám Péter Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Szabó Tibor Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Szabó Tibor Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Marius Roșian Mitrovici Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: WR
Drumul DN57 Orsova-Moravita, Foto: Iosif Nica

Share Drumul DN57 Orsova-Moravita

Facebook Twitter Google Digg Reddit LinkedIn Pinterest StumbleUpon Email Tumblr