Orșova este o localitate în județul Caraș-Severin, cu o populație de 10441 locuitori.

Orșova

Orșova, Mănăstirea Sf. Ana

Google Static Map

Coordonate GPS:
44,71172 N, 22,39762 E

Mănăstirea Sf. Ana este așezată în defileul Dunării, pe coama Dealului Moșului. A fost ctitorită de către ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de sublocotenent in I. Război Mondial. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moșului, a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul său, de explozia unui obuz. Au scăpat cu viața, iar Șeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, o mănăstire, în semn de mulțumire lui Dumnezeu, și în memoria celor căzuți în război.

În 1935 a fost construit drumul de 1,5 km, numit Drumul Eroilor, până pe Dealul Moșului, drum străjuit de 7 troițe și bănci din lemn, în amintirea regimentelor care au participat la luptele de la Alion, Cerna și Orșova în 1916. Mănăstirea a fost construită între anii 1936-39, perioadă în care Șeicaru era directorul ziarului Curentul și deputat în Parlamentul României. Mănăstirea, poartă hramul Sfânta Ana, după numele mamei ctitorului său. Episcopul de atunci al Banatului, a refuzat sfințirea mănăstirii, pe motiv că s-a construit fără acordul episcopiei și nu a fost sfințit locul de amplasare a mănăstirii.

Apoi a izbucnit al II-lea război mondial, s-a schimbat și regimului politic, drept urmare în anul 1945, odată cu venirea comuniștilor, clădirea a fost transformată în restaurant și discotecă, iar chiliile călugărițelor în camere de cazare. În anul 1990 a fost sfințită mănăstirea de vicarul Mitropoliei Olteniei. În incinta mănăstirii funcționează și Muzeul memorial Pamfil Șeicaru, și un atelier de croitorie.

Program de vizitare:

Luni - Duminică: 8.00-22.00

Contact:

Tel. 0040-252-361-991

0040-723-143-088

Răspundem în limbile:

română, engleză, franceză, germană

Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: WR Mănăstirea Sf. Ana, Orșova Mănăstirea Sf. Ana, Orșova Mănăstirea Sf. Ana, Orșova , Foto: Matei Laudoniu Mănăstirea Sf. Ana, Orșova

Cazare än Orșova

Cazare pe o razã de 12km de Orșova

Share Mănăstirea Sf. Ana, Orșova (DN57 Orșova-Moravița)

Facebook Twitter Google Digg Reddit LinkedIn Pinterest StumbleUpon Email Tumblr