Odorheiu Secuiesc este un oraș în județul Harghita și are 34.257 de locuitori.

Odorheiu Secuiesc

Odorheiu Secuiesc, Cetatea Atacată de Secui

Google Static Map

Coordonate GPS:
46,30571 N, 25,29743 E

Prima cetate a fost construită în 1492, pe vremea lui Ulaszlo I fiind locuită o perioadă de călugării franciscani. până în 1562 când, după înăbușirea răscolei secuilor, Principele Sigismund a ordonat reconstruirea cetății. Edificiul terminat în 1565 a devenit o uneltă a asupririi secuilor, care s-au răzvrătit din cauza anulării drepturilor străvechi. Cu prima ocazie ivită, aceștia s-au alăturat oștirii lui Mihai Viteazul, care le-a promis redobândirea drepturilor și în 1599 au dărâmat cetatea pe care o urau atât de mult.

Dar peste putin timp Mihai Viteazul moare, iar la adunarea natională a Transilvaniei de la Let s-a hotărât reconstruirea cetății, pentru a scote din capul secuilor ideea că, libertatea o vor putea obține vreodată cu ajutor străin. Edificiul a fost terminat în anul 1621. În timpul revoluției lui Rakoczi se află sub ocupația trupelor austriece, iar în anul 1706 este distrusă definitiv la ordinul lui Pekri Lőrinc conducăturul trupelor curuțe, pentru a nu ajunge pe mâna imnamicului.

Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc, Foto: Kovács Lajos

Cazare än Odorheiu Secuiesc

Cazare pe o razã de 12km de Odorheiu Secuiesc

Share Cetatea Atacată de Secui, Odorheiu Secuiesc

Facebook Twitter Google Digg Reddit LinkedIn Pinterest StumbleUpon Email Tumblr