Lupșa este o localitate în județul Alba, cu o populație de 624 locuitori.

Lupșa

Mănăstirea Lupșa

Google Static Map

Coordonate GPS:
46,37568 N, 23,17338 E

Mănăstirea Lupșa este cea mai veche, dar și cea mai bine păstrată biserică de lemn din zona Munților Apuseni. A fost întemeiată în 1429 având drept ctitor cunoscut pe boierul Stanislav, din familia cneazului Cândea de Lupșa.

În secolul XVIII biserica a fost trecută pe lista construcțiilor ce urmau a fi dărâmate de către Imperiul Habsburgic, dar în urma intervenției episcopului unit Petru Paul Aron nu a fost distrusă ci declarată monument. În 1820 biserica a trecut la greco-catolici, iar în 1948, a revenit la biserica ortodoxă. În jurul mănăstirii au existat numeroase chilii. Aici a funcționat singura școală din regiune, până în 1848, când a fost mutată în sat. În mănăstire a funcționat și un atelier de pictură bisericească.

La început biserica a fost compusă doar din altar și naos, în anul 1810 adăugându-i-se pronaosul și turla. Nava are tavan casetat. Biserica inițial nu a fost pictată, icoanele sunt originale din secolul XVII.

Începând cu anul 1993 biserica a intrat în renovare, interiorul a fost tencuit și pictat. Lângă biserică s-au construit clădiri adminstrative.

Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: Radu Tudor Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: Radu Tudor Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR Mănăstirea Lupșa, Lupșa , Foto: WR

Contact

Tel : 0040-258-769-467

Putem asigura ghid în limbile: engleză, germană, franceză, italiană

Posibilități de cazare în zonă:

Share Mănăstirea Lupșa, Lupșa (DN75 Lunca-Turda)

Facebook Twitter Google Digg Reddit LinkedIn Pinterest StumbleUpon Email Tumblr