Nistru este o localitate în județul Maramureș, cu o populație de 1136 locuitori.

Nistru
Imprejurimi

Minele Nistru

Google Static Map

Coordonate GPS:
47,73209 N, 23,46230 E

În zona localității Nistru mineritul se practică din cele mai vechi timpuri. Din secolul XVII Administrația Minieră de Stat austriacă deține monopolul, din secolul XIX familii înstărite au continuat activitatea. În primului război mondial galeriile au acoperit necesarul de cupru.

În 1922 se închid, iar minerii pleacă la minele din valea Jiului. În 1930 asociația Phonix pornește mineritul, deschide galerii noi, iar localnicii revin în Nistru. Naționalizarea din 1948 transferă zăcământul în patrimoniul statului, iar minele aurifere în 1949 trec în subordinea M.A.I, aducând în mină și deținuții politici. Până 1989 activitatea de minerit a fost reorganizată de mai multe ori, gurile de mină au fost botezate în 9 Mai (ziua victoriei împotriva fascismului) și 11 Iunie (finalizarea naționalizării), însă din cauza tehnicii și tehnologiei învechite mineritul a devenit nerentabilă.

Mina 9 Mai s-a închis în 1998, iar 11 Iunie în 2004. De la 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, activitatea de extracție nu mai poate fi subvenționată. Așadar toate minele de cupru, aur și argint au fost închise. Oamenii au trecut la cules de fier vechi, iar galeriile au început să se prăbușească blocând oameni în galerii. În 2012 Remin SA deține licențele de exploatare, dar de trei ani este în insolvență. Lichidatorii au solicitat reorganizarea activității companiei, fiindcă zăcăminte aurifere există, și aici la Nistru....

Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR Minele Nistru, Nistru , Foto: WR

Cazare pe o razã de 12km de Nistru

Share Minele Nistru, Nistru (DN1c Halmeu-Rastoci)

Facebook Twitter Google Digg Reddit LinkedIn Pinterest StumbleUpon Email Tumblr