Praid este o localitate în județul Harghita, cu o populație de 3448 locuitori.

Praid

Sohata, Cheile sării

Google Static Map

Coordonate GPS:
46,54179 N, 25,11628 E

Locul numit Sohata este o zonă protejată, pe o suprafață de 8 hectare, dealungul pârâului Corund, care săpându-și drumul, a tăiat un canion frumos. Punctul cel mai înalt este Muntele de Sare (576 m).

Stâncile brăzdate ale canionului, cu mii de muchii ascuțite, strălucitoare în zilele însorite așteaptă turiștii dornici de aventuri. Scurgerile de sare orbitor de albe nu de puține ori înșelătoare, ascunzând un noroi negru, în care te scufunzi pe neașteptate. Aici trăiește planta denumită Floarea roșie a sării (Salicornea herbacea), iar de jur împrejur se pot admira adevărate formațiuni de "conopidă" din sare, peșteri micuțe, doline și doline surpate, sute de dovezi ale formării continue a pejsajului, sub efectul apelor.

Din cauza lipsei copacilor, drumul de la șosea până la canion, pe timp de vară, este anevoios, dar merită, este un peisaj de excepție!

Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Paul Ion Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Paul Ion Cheile Sării, Praid , Foto: Paul Ion Cheile Sării, Praid , Foto: Paul Ion Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: Paul Ion Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Cheile Sării, Praid , Foto: WR Cheile Sării, Praid , Foto: Mezei Elemér Praid Festivalul sarmalelor Festivalul sarmalelor

În 2012 nu a fost organizat

Cazare än Praid

Cazare pe o razã de 12km de Praid

Share Cheile Sării, Praid (DN13a Bălăușeri-Miercurea Ciuc)

Facebook Twitter Google Digg Reddit LinkedIn Pinterest StumbleUpon Email Tumblr