Cluj-Napoca este reședința județului Cluj și are 324.576 de locuitori.

Cluj-Napoca
Obiective turistice, Cluj-Napoca
Imprejurimi

Cluj-Napoca, Biserica franciscană

Google Static Map

Coordonate GPS:
46,77192 N, 23,58784 E

Pe locul acestei mănăstiri a fost prima biserică a Clujului, care a fost construită la sfârșitul secolului XI, începutul sec. XII, și distrusă cu ocazia năvălirii tătarilor. În sec XIII-lea probabil dominicanii tot aici au construit o biserică nouă boltită, care cu timpul a devenit neîncăpătoare.

Astfel între anii 1428-1529 cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin și alții, s-a început realizarea puternicului complex arhitectonic: biserica gotică și o mănăstire cu o curte interioară.

Acest complex de-a lungul timpului a avut mai mulți stăpâni. În anul 1600 a ajuns la reformați, de la ei la iezuiți, care au dăruit ruinele bisericii arse franciscanilor. Ei în perioada 1728-1745 au reconstruit-o.

Ansamblul face parte din cele mai vechi clădiri ale Clujului. Dispune de un patrimoniu care cuprinde obiecte de cult, manuscrise și o bibliotecă. Aici a funcționat și o școală cu renume, la care a învățat Nicolaus de Mirabilibus, ajuns mai târziu profesor la Universitatea din Florența.

Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Radu Capan Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Radu Capan Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Radu Capan Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Radu Capan Complexul franciscanilor, Foto: Radu Capan Complexul franciscanilor, Foto: Radu Capan Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér

Vizitabil

9.00 - 17.00

Contact

Tel : 0040-264-594-377

Răspundem în limbile: română, maghiară

Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér Complexul franciscanilor, Foto: Mezei Elemér

Share Biserica franciscană, Cluj-Napoca

Facebook Twitter Google Digg Reddit LinkedIn Pinterest StumbleUpon Email Tumblr